TERMENI ȘI CONDIȚII
1. DATE GENERALE
Prezentul document stabilește termenii și condițiile („Termenii”) aplicabile utilizării site-ului www.trapped.ro și achiziționării serviciilor oferite prin intermediul acestuia, în conformitate cu legislația română și europeană aplicabilă, inclusiv OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor și Regulamentul (UE) 2016/679 (RGPD).
Operatorul site-ului
Site-ul www.trapped.ro este operat de REILIN TREE SRL, cu sediul social în Intrarea Mărgaritarului nr. 2, parter, camera 1, Otopeni, Județul Ilfov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J23/1104/2014, Cod Unic de Înregistrare RO31699074.
Prestatorii de servicii
Serviciile sunt furnizate fizic de către una dintre următoarele entități, în funcție de locația aleasă de client la momentul rezervării sau achiziției:
REILIN TREE SRL — locația Trapped Veranda Mall. Sediu social: Intrarea Mărgaritarului nr. 2, parter, camera 1, Otopeni, Județul Ilfov Punct de lucru: Str. Ziduri Moși nr. 23, Sector 2, București Înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J23/1104/2014, CUI RO31699074, EUID: ROONRC.J2014001104232 veranda@trapped.ro | +40756727733
TRAPPED JUNIOR SRL — locația Trapped Vasile Lascăr. Sediu social: Intrarea Mărgaritarului nr. 2, etaj 1, camera 1, Otopeni, Județul Ilfov Punct de lucru: Vasile Lascăr 88, Sector 2, București Înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J20/2000/09092023, CUI RO42306111, EUID: ROONRC.J2020000909231 lascar@trapped.ro | +40748727733
Cele două entități sunt denumite colectiv în prezentul document „Trapped”.
Clientul ia cunoștință de Locația serviciului la momentul rezervării și, prin urmare, cunoaște identitatea prestatorului cu care intră în relație contractuală.
2. DEFINIȚII
În cuprinsul prezentului document, următorii termeni vor avea semnificațiile de mai jos:
Trapped — denumire colectivă pentru REILIN TREE SRL și TRAPPED JUNIOR SRL, entitățile care operează site-ul www.trapped.ro și furnizează serviciile descrise în prezentul document, fiecare în calitate de prestator pentru Locația pe care o operează.
Clientul — orice persoană fizică cu capacitate deplină de exercițiu sau persoană juridică care utilizează site-ul www.trapped.ro, plasează o rezervare, achiziționează un Gift Card sau solicită o ofertă pentru un eveniment privat. În cazul rezervărilor care includ minori, Clientul este părintele sau reprezentantul legal care efectuează rezervarea și își asumă responsabilitatea participării acestora.
Locația — una dintre cele două locații fizice în care sunt furnizate serviciile Trapped: Locația Veranda Mall (operată de REILIN TREE SRL) și Locația Vasile Lascăr (operată de TRAPPED JUNIOR SRL). Clientul alege Locația la momentul rezervării sau achiziției și intră în relație contractuală cu entitatea care operează acea Locație.
Serviciul — experiența de tip escape room sau evenimentul privat rezervat de Client, furnizat fizic la una dintre Locații, în schimbul unui preț stabilit conform tipului de rezervare ales.
Rezervare standard — rezervarea unui joc de escape room cu durata de 60 de minute, efectuată online prin www.trapped.ro/rezervare sau telefonic. Condițiile specifice sunt detaliate în secțiunea corespunzătoare din prezentul document.
Eveniment privat — serviciu de tip petrecere copii, team building sau Școala Altfel, rezervat de Client pe baza unei Oferte comerciale acceptate în scris. Confirmarea unui eveniment privat este condiționată de plata unui Avans. Condițiile specifice fiecărui tip de eveniment privat sunt detaliate în secțiunile corespunzătoare din prezentul document.
Oferta comercială — documentul transmis Clientului de către Trapped în urma solicitării unui eveniment privat, care detaliază serviciile incluse, prețul total, termenele de plată și orice condiții specifice agreate între părți. Oferta comercială acceptată în scris de către Client, împreună cu plata Avansului, constituie baza contractuală a evenimentului privat.
Avansul — suma de 500 lei achitată de Client în vederea confirmării și rezervării unui eveniment privat. Avansul este reținut în condițiile de anulare descrise în secțiunea dedicată tipului de eveniment privat rezervat.
Acordul de participare — documentul semnat de Client sau reprezentantul grupului înainte de desfășurarea unui eveniment privat, care atestă acceptarea regulilor de participare, a condițiilor de siguranță și a oricăror prevederi operaționale specifice. Acordul de participare completează prezentele Termeni și Condiții și face parte integrantă din relația contractuală dintre Client și Trapped.
Gift Cardul — voucher electronic achiziționat prin www.trapped.ro/gift-card, cu valoare nominală sau pentru un serviciu specific, este un produs digital livrat pe adresa de email indicată de Client. Condițiile complete de utilizare sunt detaliate în secțiunea dedicată din prezentul document.
Comanda — acțiunea prin care Clientul finalizează achiziția unui Gift Card prin intermediul www.trapped.ro, implicând acceptarea prezentelor Termeni și Condiții și efectuarea plății integrale.
Contractul — acordul încheiat între Client și Trapped, ale cărui condiții diferă în funcție de tipul de serviciu: pentru Rezervările standard, contractul se consideră încheiat la momentul confirmării rezervării; pentru Evenimentele private, contractul se consideră încheiat la momentul acceptării în scris a Ofertei comerciale și al plății Avansului; pentru Gift Carduri, contractul se consideră încheiat la momentul confirmării plății și livrării electronice a voucher-ului.
Ziua lucrătoare — orice zi din săptămână, de luni până vineri, cu excepția sărbătorilor legale naționale din România.
3. REZERVĂRI STANDARD — JOCURI DE ESCAPE ROOM
3.1. Efectuarea rezervării
- Rezervările pentru jocurile de escape room pot fi efectuate online prin www.trapped.ro sau telefonic, și sunt confirmate prin e-mail. Rezervarea online este posibilă cu cel puțin 1 oră înainte de slotul dorit. Pentru rezervări în mai puțin de 1 oră, vă rugăm să ne contactați telefonic.
- Completarea tuturor câmpurilor obligatorii este necesară pentru validarea rezervării. Datele furnizate trebuie să fie reale, corecte și actuale. Trapped își rezervă dreptul de a refuza sau anula o rezervare în cazul furnizării de date incomplete sau eronate.
- La o sesiune de joc pot participa echipe formate din 2 până la 4 sau 6 persoane, în funcție de camera aleasă.
- Serviciile de tip escape room funcționează exclusiv pe bază de rezervare prealabilă. Prezența la Locație fără rezervare confirmată nu garantează accesul, iar Locația poate fi închisă în lipsa rezervărilor programate pentru intervalele respective. Recomandăm efectuarea unei rezervări în avans pentru a asigura disponibilitatea.
3.2. Plata
- Rezervarea standard nu implică plata unui avans — contravaloarea serviciului se achită la Locație, înainte de începerea jocului.
Excepție: În cazul în care un Client plasează, pentru aceeași zi, mai mult de 4 rezervări, se percepe un avans echivalent contravalorii uneia dintre jocurile rezervate. Avansul se achită printr-un link de plată pus la dispoziție de operatorul Locației și se deduce din suma totală datorată la Locație.
3.3. Sosire și participare
- Vă rugăm să sosiți cu 15 minute înainte de ora rezervată, pentru instructaj și pregătire.
- În cazul întârzierilor, Trapped va depune eforturi pentru a onora rezervarea, însă nu poate garanta desfășurarea experienței în integralitate. În funcție de disponbilitatea Locației, întârzierile pot conduce la reducerea timpului de joc disponibil sau, în situații excepționale, la imposibilitatea onorării rezervării.
- La sosire, participanții vor primi un instructaj cu regulile jocului și de conduită, obligatoriu înainte de intrarea în cameră.
- Copiii sub 12 ani pot participa doar însoțiți de un adult care intră împreună cu ei în camera de escape room.
3.4. Reguli de participare
- Este strict interzis accesul persoanelor aflate sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. Trapped își rezervă dreptul de a refuza accesul sau de a întrerupe jocul în astfel de situații, fără obligația de rambursare.
- Fumatul, inclusiv utilizarea țigărilor electronice, este interzis în incintă.
- Jocurile nu necesită forță fizică. Decorurile, mecanismele și obiectele din cameră nu trebuie forțate sau deteriorate. Orice daună cauzată va fi imputată participanților proporțional cu prejudiciul produs.
- Persoanele cu afecțiuni incompatibile cu participarea (ex: claustrofobie, afecțiuni cardiace, astm sever sau alte condiții medicale relevante) participă pe propria răspundere.
3.5. Supravegherea video
În camerele de escape room există supraveghere video în timp real, fără înregistrare, utilizată exclusiv pentru monitorizarea siguranței participanților și buna desfășurare a jocurilor. În spațiile comune există supraveghere video cu înregistrare, utilizată exclusiv în scopuri de securitate și în conformitate cu obligațiile legale aplicabile. Accesul la video este restricționat personalului autorizat și nu are scop comercial sau promoțional.
3.6. Drepturi de autor
Marca TRAPPED ROOM ESCAPE este înregistrată la OSIM. Este interzisă fotografierea, filmarea sau divulgarea conținutului jocurilor fără acordul prealabil al Trapped. Încălcarea acestei prevederi atrage oprirea imediată a jocului, fără rambursare, și poate genera răspundere juridică.
3.7. Modificarea sau anularea de către Trapped
Trapped își rezervă dreptul de a modifica sau anula o rezervare confirmată în orice moment, în cazuri justificate (probleme tehnice, modificări de program, forță majoră sau orice altă cauză obiectivă care afectează desfășurarea serviciului). Clientul va fi notificat de îndată ce situația este cunoscută și i se va oferi reprogramarea sau rambursarea integrală a oricărei sume achitate.
3.8. Anularea de către Client
- Rezervările standard pot fi anulate sau reprogramate oricând înainte de slot, fără costuri.
- În cazul rezervărilor pentru care s-a perceput avans (mai mult de 4 rezervări plasate pentru aceeași zi), condițiile de anulare sunt următoarele:
- Anulare cu minimum 7 zile înainte: avansul se returnează integral, prin aceeași metodă de plată, în termen de 14 zile de la notificarea anulării.
- Anulare cu 4–6 zile înainte: avansul se transformă într-un voucher utilizabil pentru jocurile de escape room din aceeași Locație în care a fost plasată rezervarea inițială.
- Anulare cu mai puțin de 4 zile înainte sau neprezentare: avansul este reținut integral, pentru acoperirea costurilor logistice deja angajate.
Notificarea anulării se face prin e-mail la adresa Locației sau telefonic, în intervalul orar de funcționare.
3.9. Lista de așteptare
- În cazul în care un interval orar nu mai este disponibil pentru rezervare, Clientul se poate înscrie pe lista de așteptare disponibilă prin platforma online de rezervări.
- Înscrierea pe lista de așteptare nu reprezintă o rezervare confirmată și nu garantează disponibilitatea unui loc pentru intervalul selectat.
- În situația în care intervalul devine disponibil ulterior, persoanele înscrise pe lista de așteptare primesc notificare prin email privind disponibilitatea respectivului slot. Transmiterea notificării nu rezervă automat intervalul pentru Client și nu creează nicio obligație contractuală din partea Trapped.
- Pentru ca rezervarea să devină validă, Clientul trebuie să finalizeze ulterior procesul standard de rezervare prin platforma online și să primească emailul de confirmare a rezervării.
- Intervalul disponibil poate fi rezervat de orice utilizator care finalizează primul procesul de rezervare, indiferent de înscrierea anterioară pe lista de așteptare.
4. EVENIMENT PRIVAT – PETRECERI ANIVERSARE COPII
4.1. Descrierea serviciului
- Petrecerea aniversară Trapped este un eveniment privat cu durata standard de 3 ore, care include activități de tip escape room pentru copii, coordonate de personalul Trapped. Programul este fix, iar orele de început și finalizare menționate în rezervare trebuie respectate. La cererea Clientului și în funcție de disponibilitatea Locației, durata evenimentului poate fi extinsă, cu costuri suplimentare stabilite conform ofertei comerciale agreate.
- Desfășurarea standard a evenimentului include sosirea și organizarea invitaților, instructaj, 2 jocuri de escape room și pauze dedicate servirii tortului și a altor produse alimentare. Duratele etapelor sunt orientative, Trapped își rezervă dreptul de a ajusta ordinea sau durata acestora pentru a asigura desfășurarea optimă a evenimentului.
4.2. Rezervarea și avansul
- Rezervarea unei petreceri aniversare se realizează pe baza unei Oferte comerciale acceptate în scris de către Client. Rezervarea devine validă exclusiv după achitarea unui avans de 500 lei, care confirmă data, ora și zona de petrecere selectată.
- Prin achitarea avansului, Clientul confirmă acceptarea Ofertei comerciale, a prezentelor Termeni și Condiții și a condițiilor de anulare și reprogramare descrise mai jos.
4.3. Anulare
- Anulare cu minimum 7 zile înainte: avansul se returnează integral, prin aceeași metodă de plată, în termen de 14 zile de la notificarea anulării.
- Anulare cu 4–6 zile înainte: avansul se transformă într-un voucher utilizabil pentru jocurile de escape room din aceeași Locație.
- Anulare cu mai puțin de 4 zile înainte sau neprezentare: avansul este reținut integral, pentru acoperirea costurilor logistice deja angajate.
4.4. Reprogramare
- Reprogramarea unui eveniment presupune stabilirea unei noi date în intervalul de maximum 1 lună față de data inițială. Reprogramările solicitate pentru intervale mai îndepărtate nu sunt acceptate.
- Reprogramarea se realizează exclusiv în limita locurilor disponibile. Zona de petrecere poate diferi față de rezervarea inițială, în funcție de ocuparea Locației în noua dată aleasă.
- Tariful evenimentului poate varia în funcție de noua dată. Dacă reprogramarea se face dintr-o zi cu tarif redus într-o zi cu tarif mai ridicat, se aplică plata diferenței de preț.
- În cazul în care Clientul solicită reprogramarea, iar data inițială este anulată cu mai puțin de 72 de ore înainte, avansul poate fi transferat o singură dată către o nouă rezervare, în funcție de disponibilitate și cu acordul Trapped.
4.5. Disponibilitatea camerelor
În situații excepționale (defecțiuni tehnice, mentenanță, motive de siguranță sau alte cauze obiective), una sau mai multe camere pot deveni temporar indisponibile. În acest caz, Clientul va fi informat în prealabil, iar Trapped va propune alternative echivalente sau reconfigurarea evenimentului. Astfel de situații nu constituie motiv de anulare sau rambursare, atât timp cât evenimentul poate fi desfășurat în condiții adecvate.
4.6. Reguli de participare și conduită
- Copiii sub 12 ani pot participa doar însoțiți de un adult care intră împreună cu ei în camera de escape room. Responsabilitatea supravegherii copiilor în zona de petrecere și în camerele de joc revine exclusiv adultului însoțitor. Personalul Trapped supraveghează jocurile din exteriorul camerei.
- Sunt interzise: alergatul și zgomotul excesiv în interior, folosirea forței fizice asupra decorurilor și mecanismelor, accesul în zone neincluse în rezervare, aducerea băuturilor alcoolice, substanțelor interzise sau dispozitivelor pirotehnice, fumatul și utilizarea țigărilor electronice în incintă.
- Orice daună cauzată decorurilor, mecanismelor sau mobilierului din neglijență sau nerespectarea regulilor va fi imputată Clientului, proporțional cu prejudiciul produs.
4.7. Produse alimentare
-
Tortul aniversar și alte produse alimentare sunt aduse de Client sau comandate prin partenerii Trapped, plata făcându-se direct către furnizor.
-
Produsele alimentare aduse din exterior de către Client trebuie să provină din surse autorizate și să fie însoțite de documente care atestă proveniența acestora (bon fiscal sau factură). În cazul tortului aniversar, precum și al altor produse de cofetărie sau patiserie, Clientul se asigură că acestea sunt însoțite de documentul de proveniență și, după caz, de declarația/certificatul de conformitate emis de producător. Clientul are obligația de a prezenta aceste documente la solicitarea personalului Trapped sau a autorităților de control.
- În cazul produselor preparate în mediu casnic (tort sau alte preparate de casă), Clientul completează și semnează o declarație pe proprie răspundere privind ingredientele, eventualii alergeni și condițiile de igienă ale acestora, prin care își asumă integral responsabilitatea pentru calitatea și siguranța alimentară a produsului.
-
Trapped nu răspunde pentru calitatea, prospețimea, proveniența sau efectele consumului produselor alimentare aduse din exterior și furnizate de terți și asigură exclusiv păstrarea și servirea acestora. Trapped își rezervă dreptul de a refuza păstrarea sau servirea produselor alimentare care nu sunt însoțite de documentele menționate.
4.8. Acordul de participare
Înainte de desfășurarea evenimentului, Clientul semnează un Acord de participare care detaliază structura completă a pachetului, elementele incluse și excluse, regulile specifice și responsabilitățile părților. Acordul de participare face parte integrantă din relația contractuală și completează prezentele Termeni și Condiții.
4.9. Supravegherea video
În camerele de escape room există supraveghere video în timp real, fără înregistrare, utilizată exclusiv pentru monitorizarea siguranței participanților și buna desfășurare a jocurilor. În spațiile comune există supraveghere video cu înregistrare, utilizată exclusiv în scopuri de securitate și în conformitate cu obligațiile legale aplicabile. Accesul la video este restricționat personalului autorizat și nu are scop comercial sau promoțional.
5. EVENIMENT PRIVAT – TEAM BUILDING
5.1. Descrierea serviciului
- Evenimentul de team building Trapped este un eveniment privat care include activități de tip escape room, coordonate de personalul Trapped. Rezervarea devine validă exclusiv după achitarea unui avans de 500 lei și acceptarea Ofertei comerciale în scris.
- Trapped oferă două variante de team building, în funcție de numărul de jocuri ales:
- Varianta 1 joc — durata standard de aproximativ 1 oră, care include sosirea și organizarea participanților pe echipe, instructaj și un joc de escape room.
- Varianta 2 jocuri — durata standard de maximum 3 ore, care include sosirea și organizarea participanților, instructaj, două jocuri de escape room cu pauză de masă între ele și debriefing final. Pachetul include welcome snacks, veselă și tacâmuri de unică folosință și discount la partenerii Trapped pentru produse tip catering comandate in cadrul evenimentului.
- Duratele etapelor sunt orientative — Trapped își rezervă dreptul de a ajusta ordinea sau durata acestora pentru a asigura desfășurarea optimă a evenimentului.
- Programul este fix, iar orele de început și finalizare menționate în rezervare trebuie respectate. La cererea Clientului și în funcție de disponibilitatea Locației, durata evenimentului poate fi extinsă, cu costuri suplimentare stabilite conform ofertei comerciale agreate.
- Accesul este permis exclusiv în zona și camerele incluse în pachetul rezervat.
5.2. Rezervarea și avansul
- Rezervarea unui eveniment de team building se realizează pe baza unei Oferte comerciale acceptate în scris de către Client. Rezervarea devine validă exclusiv după achitarea unui avans de 500 lei, care confirmă data, ora și configurația evenimentului selectate.
- Prin achitarea avansului, Clientul confirmă acceptarea Ofertei comerciale, a prezentelor Termeni și Condiții și a condițiilor de anulare și reprogramare descrise mai jos.
5.3. Anulare
- Anulare cu minimum 7 zile înainte: avansul se returnează integral, prin aceeași metodă de plată, în termen de 14 zile de la notificarea anulării.
- Anulare cu 4–6 zile înainte: avansul se transformă într-un voucher utilizabil pentru jocurile de escape room din aceeași Locație.
- Anulare cu mai puțin de 4 zile înainte sau neprezentare: avansul este reținut integral, pentru acoperirea costurilor logistice deja angajate.
5.4. Reprogramare
- Reprogramarea unui eveniment presupune stabilirea unei noi date în intervalul de maximum 1 lună față de data inițială. Reprogramările solicitate pentru intervale mai îndepărtate nu sunt acceptate.
- Reprogramarea se realizează exclusiv în limita locurilor disponibile. Zona de eveniment poate diferi față de rezervarea inițială, în funcție de ocuparea Locației în noua dată aleasă.
- Tariful evenimentului poate varia în funcție de noua dată. Dacă reprogramarea se face dintr-o zi cu tarif redus într-o zi cu tarif mai ridicat, se aplică plata diferenței de preț.
- În cazul în care Clientul solicită reprogramarea, iar data inițială este anulată cu mai puțin de 72 de ore înainte, avansul poate fi transferat o singură dată către o nouă rezervare, în funcție de disponibilitate și cu acordul Trapped.
5.5. Disponibilitatea camerelor
În situații excepționale (defecțiuni tehnice, mentenanță, motive de siguranță sau alte cauze obiective), una sau mai multe camere pot deveni temporar indisponibile. În acest caz, Clientul va fi informat în prealabil, iar Trapped va propune alternative echivalente sau reconfigurarea evenimentului. Astfel de situații nu constituie motiv de anulare sau rambursare, atât timp cât evenimentul poate fi desfășurat în condiții adecvate.
5.6. Reguli de participare și conduită
- Organizatorul evenimentului își asumă responsabilitatea pentru informarea participanților cu privire la natura activităților și regulile comunicate la instructaj, pentru comportamentul acestora pe durata evenimentului și pentru asigurarea aptitudinii fizice și psihice a participanților. Orice condiții relevante care pot afecta desfășurarea în siguranță a activității vor fi comunicate Trapped în prealabil.
- Personalul Trapped supraveghează desfășurarea jocurilor din exteriorul camerei și oferă indicații și sprijin operațional. Fiecare participant este responsabil pentru propriul comportament și pentru respectarea regulilor.
- Sunt interzise: folosirea forței fizice asupra decorurilor și mecanismelor, accesul în zone neincluse în rezervare, aducerea băuturilor alcoolice, substanțelor interzise sau dispozitivelor pirotehnice, fumatul și utilizarea țigărilor electronice în incintă.
- Orice daună cauzată decorurilor, mecanismelor sau mobilierului din neglijență sau nerespectarea regulilor va fi imputată Clientului, proporțional cu prejudiciul produs.
5.7. Produse alimentare
Produsele alimentare aduse în cadrul evenimentului provin de la furnizori externi și trebuie să fie însoțite de documente care atestă proveniența acestora (bon fiscal sau factură), pe care Clientul le prezintă la solicitarea personalului Trapped sau a autorităților de control. Trapped asigură exclusiv păstrarea și servirea acestora și nu răspunde pentru calitatea, prospețimea, proveniența sau efectele consumului produselor furnizate de terți. Trapped își rezervă dreptul de a refuza păstrarea sau servirea produselor alimentare care nu sunt însoțite de documentele menționate.
5.8. Acordul de participare
Înainte de desfășurarea evenimentului, Clientul semnează un Acord de participare care detaliază structura completă a pachetului ales, elementele incluse și excluse, regulile specifice și responsabilitățile părților. Acordul de participare face parte integrantă din relația contractuală și completează prezentele Termeni și Condiții.
5.9. Supravegherea video
În camerele de escape room există supraveghere video în timp real, fără înregistrare, utilizată exclusiv pentru monitorizarea siguranței participanților și buna desfășurare a jocurilor. În spațiile comune există supraveghere video cu înregistrare, utilizată exclusiv în scopuri de securitate și în conformitate cu obligațiile legale aplicabile. Accesul la video este restricționat personalului autorizat și nu are scop comercial sau promoțional.
6. EVENIMENT PRIVAT – ȘCOALA ALTFEL
6.1. Descrierea serviciului
- Evenimentul Școala Altfel Trapped este un eveniment privat dedicat grupurilor școlare, care include activități de tip escape room coordonate de personalul Trapped. Rezervarea devine validă exclusiv după acceptarea Ofertei comerciale în scris și achitarea unui avans de 500 lei.
- Evenimentul are o durată standard de 1 sau 2 ore, în funcție de numărul de jocuri ales la momentul plasării rezervării, și include sosirea și organizarea elevilor pe echipe, instructaj și participarea la jocurile de escape room rezervate. Programul este fix, iar orele de început și finalizare menționate în rezervare trebuie respectate.
- Accesul este permis exclusiv în zona și camerele incluse în pachetul rezervat.
6.2. Condiții specifice de preț
- Pentru a beneficia de tariful Școala Altfel, este necesar un număr minim de 20 de elevi participanți și plasarea rezervării pentru un interval orar de luni până vineri, între 12:00 și 17:00.
- În cazul în care în ziua evenimentului se prezintă mai puțin de 20 de elevi, se aplică prețul întreg per elev participant, conform ofertei comerciale acceptate.
6.3. Rezervarea și avansul
- Rezervarea unui eveniment Școala Altfel se realizează pe baza unei Oferte comerciale acceptate în scris de către Client. Rezervarea devine validă exclusiv după achitarea unui avans de 500 lei.
- Prin achitarea avansului, Clientul confirmă acceptarea Ofertei comerciale, a prezentelor Termeni și Condiții și a condițiilor de anulare și reprogramare
6.4. Anulare
- Anulare cu minimum 7 zile înainte: avansul se returnează integral, prin aceeași metodă de plată, în termen de 14 zile de la notificarea anulării.
- Anulare cu 4–6 zile înainte: avansul se transformă într-un voucher utilizabil pentru jocurile de escape room din aceeași Locație.
- Anulare cu mai puțin de 4 zile înainte sau neprezentare: avansul este reținut integral, pentru acoperirea costurilor logistice deja angajate.
6.5. Reprogramare
- Reprogramarea unui eveniment presupune stabilirea unei noi date în intervalul de maximum 1 lună față de data inițială. Reprogramările solicitate pentru intervale mai îndepărtate nu sunt acceptate.
- Reprogramarea se realizează exclusiv în limita locurilor disponibile. Zona de eveniment și jocurile alocate pot diferi față de rezervarea inițială, în funcție de ocuparea Locației în noua dată aleasă.
- Tariful evenimentului poate varia în funcție de noua dată. Dacă reprogramarea se face dintr-o zi cu tarif redus într-o zi cu tarif mai ridicat, se aplică plata diferenței de preț.
- În cazul în care Clientul solicită reprogramarea, iar data inițială este anulată cu mai puțin de 72 de ore înainte, avansul poate fi transferat o singură dată către o nouă rezervare, în funcție de disponibilitate și cu acordul Trapped.
6.6. Disponibilitatea camerelor
În situații excepționale (defecțiuni tehnice, mentenanță, motive de siguranță sau alte cauze obiective), una sau mai multe camere pot deveni temporar indisponibile. În acest caz, Clientul va fi informat în prealabil, iar Trapped va propune alternative echivalente sau reconfigurarea evenimentului. Astfel de situații nu constituie motiv de anulare sau rambursare, atât timp cât evenimentul poate fi desfășurat în condiții adecvate.
6.7. Reguli de participare și responsabilitatea profesorului organizator
- Profesorul organizator își asumă responsabilitatea pentru supravegherea elevilor în zona de lobby și în camerele de escape room, pentru comportamentul acestora și respectarea regulilor comunicate la instructaj, precum și pentru informarea părinților cu privire la natura activității și eventualele sensibilități ale copiilor.
- Pentru elevii sub 12 ani este obligatorie prezența unui adult în camera de escape room. Personalul Trapped supraveghează jocurile din exteriorul camerei, iar răspunderea directă revine adultului însoțitor.
- Sunt interzise: alergatul și zgomotul excesiv în interior, folosirea forței fizice asupra decorurilor și mecanismelor, accesul în zone neincluse în rezervare, aducerea băuturilor alcoolice, substanțelor interzise sau dispozitivelor pirotehnice, fumatul și utilizarea țigărilor electronice în incintă.
- Orice daună cauzată decorurilor, mecanismelor sau mobilierului din neglijență sau nerespectarea regulilor va fi imputată Clientului, proporțional cu prejudiciul produs.
6.8. Acordul de participare
Înainte de desfășurarea evenimentului, profesorul organizator semnează un Acord de participare care detaliază structura completă a pachetului ales, regulile specifice și responsabilitățile părților. Acordul de participare face parte integrantă din relația contractuală și completează prezentele Termeni și Condiții.
6.9. Supravegherea video
În camerele de escape room există supraveghere video în timp real, fără înregistrare, utilizată exclusiv pentru monitorizarea siguranței participanților și buna desfășurare a jocurilor. În spațiile comune există supraveghere video cu înregistrare, utilizată exclusiv în scopuri de securitate și în conformitate cu obligațiile legale aplicabile. Accesul la video este restricționat personalului autorizat și nu are scop comercial sau promoțional.
7. GIFT CARD
7.1. Descrierea produsului
- Gift Card-ul Trapped este un voucher electronic cu valoare nominală, exprimată în lei, care poate fi utilizat pentru achitarea integrală sau parțială a unei rezervări standard de escape room, în limita valorii disponibile pe Gift Card.
- Gift Card-ul este un produs digital livrat electronic la adresa de email indicată de Client la momentul achiziției.
7.2. Achiziția
- Gift Card-urile pot fi achiziționate online, pe pagina www.trapped.ro/gift-card.
- Procesul de achiziție presupune următorii pași: alegerea Locației, selectarea numărului de persoane, completarea datelor emițătorului, efectuarea plății online și descărcarea și personalizarea Gift Card-ului.
- După confirmarea plății, clientul primește un PDF ce include un cod unic, pe baza căruia beneficiarul poate efectua o rezervare la Locația specificată.
- Livrarea Gift Card-ului se realizează electronic, imediat după confirmarea plății.
7.3. Valabilitate și condiții de utilizare
- Gift Card-ul este valabil 4 luni de la data emiterii, iar valabilitatea nu poate fi prelungită.
- Gift Card-ul poate fi utilizat exclusiv la Locația pentru care a fost achiziționat.
- Codul unic de pe Gift Card poate fi folosit o singură dată, pentru o singură rezervare standard de escape room.
- Dacă valoarea rezervării este mai mare decât valoarea Gift Card-ului, beneficiarul va achita diferența de preț la Locație.
- Dacă valoarea rezervării este mai mică decât valoarea Gift Card-ului, diferența rămasă nu se restituie în bani și nu poate fi utilizată ulterior pentru o altă rezervare, cu excepția cazului în care Trapped comunică expres altfel.
- Gift Card-ul nu poate fi preschimbat în bani și nu poate fi utilizat pentru retragerea valorii sale în numerar.
- Gift Card-ul nu se cumulează cu alte promoții, reduceri, coduri promoționale, vouchere sau oferte speciale, indiferent de natura acestora.
7.4. Utilizarea Gift Card-ului
- Pentru a utiliza un Gift Card, beneficiarul accesează www.trapped.ro, efectuează o rezervare pentru Locația corespunzătoare și introduce codul unic în câmpul dedicat la finalizarea rezervării.
- Rezervarea efectuată cu Gift Card este supusă condițiilor generale aplicabile rezervărilor standard, descrise în Secțiunea 3 a prezentelor Termeni și Condiții.
- Trapped nu răspunde pentru pierderea, divulgarea sau utilizarea neautorizată a codului de către terți, ulterior livrării acestuia pe adresa de email indicată de Client la achiziție.
7.5. Rambursare
- În conformitate cu OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor, Clientul beneficiază de dreptul de retragere în termen de 14 zile de la data achiziției, cu condiția ca Gift Card-ul să nu fi fost utilizat pentru efectuarea unei rezervări.
- Utilizarea codului unic pentru efectuarea unei rezervări înainte de expirarea termenului de 14 zile echivalează cu începerea executării serviciului la solicitarea Clientului, iar dreptul de retragere nu mai poate fi exercitat pentru acel Gift Card.
- Solicitarea de retragere se transmite pe adresa de email a Locației pentru care a fost emis Gift Card-ul și trebuie să conțină numele Clientului, data achiziției și codul Gift Card-ului.
- Rambursarea se efectuează prin aceeași metodă de plată utilizată la achiziție, în termen de 14 zile de la confirmarea solicitării.
- Gift Card-urile expirate nu pot fi rambursate.
7.6. Modificarea sau anularea de către Trapped
În situații excepționale care afectează disponibilitatea serviciilor (închidere temporară, forță majoră sau alte cauze obiective), Trapped va notifica Clientul și va oferi alternativa prelungirii valabilității Gift Card-ului sau rambursarea integrală a contravalorii acestuia.
8. PREȚURI ȘI PLĂȚI
- Prețurile serviciilor Trapped sunt exprimate în lei (RON) și includ TVA.
- Prețul afișat poate suferi modificări aplicabile la data rezervării, în funcție de factori variabili, precum: numărul final de participanți, reprogramarea rezervării într-o altă zi sau într-o categorie tarifară diferită (ex: weekend, sărbători legale), aplicarea unor reduceri, coduri promoționale sau vouchere, precum și alte ajustări generate de campanii temporare.
- Trapped își rezervă dreptul de a ajusta prețurile serviciilor oferite, inclusiv pentru rezervările deja confirmate, în situații justificate, cum ar fi modificări legislative, fluctuații economice semnificative sau alte evenimente neprevăzute care afectează costurile. În cazul în care o astfel de modificare intervine, Clientul va fi notificat în prealabil și va avea posibilitatea de a accepta noile condiții sau de a anula rezervarea fără costuri suplimentare, beneficiind de rambursarea integrală a oricărei sume achitate.
- Plata serviciilor se poate efectua prin următoarele metode: card bancar (online prin www.trapped.ro sau la Locație), numerar la Locație sau link de plată transmis de operatorul Locației, după caz. Metodele de plată disponibile pot varia în funcție de tipul serviciului rezervat.
- Trapped nu poate fi ținut responsabil pentru comisioane bancare, taxe de conversie valutară sau alte costuri suplimentare aplicate de instituția financiară a Clientului în procesul de plată.
9. RĂSPUNDEREA TRAPPED
- Trapped depune toate eforturile pentru a asigura desfășurarea serviciilor în condiții optime. Cu toate acestea, răspunderea Trapped este limitată la contravaloarea serviciului achiziționat de Client, cu excepția situațiilor cauzate de neglijență gravă sau intenție din partea Trapped.
- Trapped nu răspunde pentru prejudicii indirecte, pierderi de profit, pierderi de date sau orice alte daune subsecvente, indiferent de cauza acestora.
- Trapped nu garantează că site-ul www.trapped.ro va fi disponibil în permanență, fără întreruperi sau erori tehnice, și nu răspunde pentru prejudiciile cauzate de indisponibilitatea temporară a platformei.
- Participanții cu afecțiuni medicale incompatibile cu activitățile de tip escape room (claustrofobie, afecțiuni cardiace, epilepsie, astm sever sau alte condiții relevante) participă pe propria răspundere. Trapped recomandă consultarea unui medic înainte de participare în cazul existenței unor astfel de afecțiuni.
10. FORȚĂ MAJORĂ
- Trapped nu răspunde pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor sale în cazul intervenirii unor evenimente de forță majoră, înțelegând prin acestea orice eveniment imprevizibil, insurmontabil și independent de voința părților, inclusiv dar fără a se limita la: calamități naturale, incendii, inundații, cutremure, epidemii, acte de terorism, restricții impuse de autorități, întreruperi ale utilităților publice sau orice alte evenimente similare.
- În cazul intervenirii unui eveniment de forță majoră care afectează desfășurarea unui serviciu rezervat, Trapped va notifica Clientul de îndată ce situația este cunoscută și va oferi reprogramarea serviciului sau rambursarea integrală a sumelor achitate, după caz. Forța majoră exonerează Trapped de răspundere pe durata și în măsura în care aceasta împiedică executarea obligațiilor contractuale.
11. PROPRIETATE INTELECTUALĂ
- Marca TRAPPED ROOM ESCAPE este înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM). Toate elementele site-ului www.trapped.ro, inclusiv dar fără a se limita la design, texte, grafică, imagini, scenarii, mecanisme de joc, denumiri și concepte, sunt proprietatea Trapped sau a licențiatorilor săi și sunt protejate prin drepturi de autor, mărci înregistrate și alte drepturi de proprietate intelectuală aplicabile.
- Este interzisă reproducerea, distribuirea, modificarea sau utilizarea în orice scop comercial a conținutului site-ului sau a elementelor jocurilor fără acordul prealabil scris al Trapped.
- Este interzisă fotografierea, filmarea sau divulgarea conținutului jocurilor de escape room fără acordul prealabil al Trapped. Încălcarea acestei prevederi atrage oprirea imediată a jocului, fără rambursare, și poate genera răspundere juridică.
- Orice utilizare neautorizată a conținutului Trapped poate fi adresată la info@trapped.ro.
12. PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Trapped prelucrează datele cu caracter personal ale Clienților în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (RGPD) și legislația română aplicabilă.
Informații detaliate privind scopurile prelucrării, temeiul legal, drepturile persoanelor vizate și modalitățile de exercitare a acestora sunt disponibile în Politica de Confidențialitate, accesibilă la www.trapped.ro/politica-de-confidentialitate.
13. MODIFICAREA TERMENILOR ȘI CONDIȚIILOR
Trapped își rezervă dreptul de a modifica prezentele Termeni și Condiții în orice moment, fără notificare prealabilă. Versiunea în vigoare este cea publicată pe www.trapped.ro/termeni-conditii. Continuarea utilizării site-ului sau plasarea unei rezervări constituie acceptarea Termenilor și Condițiilor în vigoare la acel moment.
14. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR ȘI ANPC
În cazul apariției unor neînțelegeri sau litigii, Clientul este încurajat să contacteze Trapped în primul rând prin intermediul adreselor de email ale Locației sau la info@trapped.ro, pentru soluționarea amiabilă a situației. Trapped se angajează să răspundă oricărei solicitări în termen de maximum 30 de zile calendaristice.
Consumatorii au dreptul de a se adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) pentru soluționarea litigiilor:
- Adresă: Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, București
- Website: www.anpc.ro
- Telefon: 021 9551
În conformitate cu Legea nr. 158/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor, Clienții pot solicita soluționarea alternativă a litigiilor prin intermediul entităților SAL autorizate în România, lista cărora este disponibilă pe site-ul ANPC: www.anpc.ro
15. LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA
Prezentele Termeni și Condiții sunt guvernate și interpretate în conformitate cu legislația României. Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu prezentele Termeni și Condiții ori cu serviciile furnizate de Trapped va fi de competența instanțelor judecătorești din România.
16. CONTACT ȘI RECLAMAȚII
Pentru orice întrebări, sesizări sau reclamații legate de serviciile Trapped, Clienții pot contacta echipa noastră prin următoarele canale:
- Email general: info@trapped.ro
- Locația Veranda Mall: veranda@trapped.ro | +40756727733
- Locația Vasile Lascăr: lascar@trapped.ro | +40748727733
Reclamațiile transmise în scris pe adresele de email de mai sus vor primi un răspuns în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data înregistrării. Trapped se angajează să analizeze cu bună-credință orice sesizare și să ofere o soluție echitabilă.
